Ma numesc Adrian Jurge, sunt din Targu Mures si provin din Biserica Penticostala Betania. Am absolvit Liceul de Arta in anul 2006, dupa care am decis sa pun deoparte un an pentru a ma gandi ce sa fac mai departe. Au trecut doi ani de la absolvirea liceului, iar eu tot nu stiam unde ar trebui sa fiu. Eram total confuz si dezamagit, pentru ca toti ceilalti pareau ca stiu ce vor sa faca, in timp ce eu continuam sa astept. Am lucrat in multe domenii in perioada celor doi ani, dar se parea ca Dumnezeu nu ma dorea in niciunul dintre acele locuri, pentru ca avea in plan ceva mult mai minunat pentru mine. Dumnezeu a trebuit intai sa ma zdrobeasca pentru a ma ajuta sa realizez ca nu sunt nimic fara El si ca nu pot face nimic fara El. Aceasta lucrare de modelare pe care El o incepuse in viata mea ma facea sa Il doresc pe El tot mai mult, sa Il cunosc pe El tot mai mult, si in fiecare zi Il cautam in rugaciune si in Cuvantul Sau. Simteam ca am nevoie de mai mult din El, nu ma mai mulțumeam cu puțin.
Dorinta de a-L cunoaste si de a face parte din planul care El il are pentru mine era atat de mare, incat petreceam multe zile inchis in camera rugandu-ma ca Dumnezeu sa imi arate unde vrea sa fiu. Nu am stiut de la inceput ca voi ajunge student la CBEE, dar stiam ca exista un loc special pentru mine. Eram macinat de gandul ca daca nu profit de acest privilegiu de a lucra cu Dumnezeu, El va da locul meu altuia si astfel sa imi irosesc viata complacandu-ma in mediocritate. Imi do-ream sa Il experimentez intr-un mod unic, sa pasesc in aventura vietii mele alaturi de El, sa fac ceva pentru generatia in care sunt. Inca nu vad scopul exact pentru care Hristos a vrut sa ajung tocmai la Colegiul Biblic Est European, dar stiu ca aici mi se vor deschide usi pe viitor pentru slujirea in care El vrea sa fiu implicat. Dorinta Lui si a mea este de a deveni tot mai asemanator cu Hristos, chiar daca va implica o modelare dureroasa a caracterului si spiritualitatii mele, pregatindu-ma pentru lucrarea de misiune.
Abia astept sa vad ce are Dumnezeu pregatit pentru mine, si stiu ca atat timp cat eu aleg sa raman langa El si sa Il caut, El va duce la bun sfarsit lucrarea pe care a inceput-o in mine si ma va calauzi spre locul unde vrea sa fiu pentru ca ma cunoaste si ma iubeste.


imagini cu studentii din anul I

http://www.flickr.com/photos/26900360@N07/sets/72157608794984053/show/

Marturia intoarcerii la Cristos a unui student din anul I, Lucian Aron Lucaci, Zalau

M-am născut in Zalău, într-o familie de credinciosi baptisti. De mic copil am mers la biserică, părinţii mei m-au crescut bine. Viaţa mea a decurs normal, dar îmi amintesc de primul obstacol pe care l-am întâlnit. Ca să promovez în clasa a IX-a a trebuit să dau admitere şi mi s-a spus să învăţ bine pentru că lucrurile acestea o sa mă influenţeze pe tot parcursul vieţii. Pentru prima dată mi-am pus problema vieţii într-un mod serios, gândindu-mă că trebuie să încep să-mi construiesc un viitor, să am o profesie. După câteva discuţii cu colegii din liceu am ajuns la concluzia ca şansele de a avea o viaţă împlinită în România sunt scăzute şi ar trebui să descoperim o variantă mai bună decât să facem o facultate şi după aceea să lucrăm pentru un salariu mizerabil.
In acel moment, chiar dacă mergeam la biserică nu aveam o relaţie personală cu Dumnezeu. Aşa că, neincluzându-L pe Dumnezeu în aceste planuri nu trebuia decât să găsim modalitate de a face bani cât mai mulţi şi cât mai repede. Soluţia pe care am găsit-o a fost să ne înrolăm în Legiunea Străină. Totul avea sens. Urma să plecăm în Franţa să ne înrolăm. Patru ani în liceu şi în primul an de facultate, ne-am antrenat „din greu\" ca putem fi înrolaţi în Legiune. Am frecventat un club de „Lupte de stradă\" din Zalău, unde antrenamentele erau dure iar competiţiile pe măsura, acestea se făceau fără echipament de protecţie. Pe lângă asta alergam foarte mult pe muntele Meseş. In vârful Meseşului ne-am montat cabluri pe care le-am legat printre copaci ca să ne putem căţăra pe ele. Acasă, într-o cameră mi-am făcut o sală proprie de antrenament cu 5 saci de box, câteva greutăţi, „aparate\", toate acestea pentru a putea simula cât mai bine antrenamentele de care urma să am parte în Legiune.
După 5 ani în care aveam un singur gând, să devin mercenar, lucrurile acestea m-au marcat profund. Eram tot timpul supărat, mânios şi bineînţeles violent. De multe ori nu puteam să dorm noaptea. Conştientizam faptul că trebuie să Îl recunosc pe Dumnezeu ca stăpân în viaţa mea, însă eu mă încăpăţânam şi îmi ziceam ca o sa mă pocăiesc după ce vin din Franţa, prima dată trebuie să-mi fac un viitor. Visam să-mi fac bani destui ca să-mi construiesc o casă, să-mi cumpăr o maşină şi poate să pun ceva de o parte, şi după aceea să stau liniştit, să am pace. Deşi visam la pace... mă depărtam tot mai mult de ea. Am simţit asta în familie şi în relaţia mea cu prietenii. Cu cei din familie mă certam tot timpul. Cu surioara mea nici nu mai vorbeam iar în tot acest timp nu am avut nici un fel de legături cu ea. Cu prietenii, eram prea mândru ca să mai fiu prietenul lor. Mă gândeam că ei sunt prieteni cu mine doar ca să îi apăr când au probleme.
Într-o seară, în perioada Sărbătorilor de iarnă, mama şi surioara m-au convins să merg la biserică. Aceştia se adunau într-o hală dintr-un depozit. Intrarea mea acolo a fost fatală pentru planurile mele. La terminarea programului eram un om care s-a împăcat cu Dumnezeu. Primul lucru care m-a surprins a fost acela că am început să văd lucrurile altfel. Îmi veneau în minte cei pe care i-am bătut şi nu numai atât, ci şi plăcerea pe care o simţeam când băteam pe cineva. Înainte mă simţeam foarte bine, grozav prin faptul că eu sunt mai puternic, dar acum mă simţeam mizerabil, Vedeam acum în mine mândria pe care o aveam în inimă şi ura pe care o aveam faţă de celorlalţi oameni. Dacă înainte aveam justificare pentru acest fel de purtare, acum mă simţeam josnic. Gândul că voi omorî oameni pentru bani era acum de nesuportat, înainte gândeam că oricum trebuie să-i omoare cineva, doar sunt terorişti. Starea mea s-a accentuat şi mai mult, pentru că acolo simţeam dragostea lui Isus. Nu mai ţin minte nici un cântec, nici o predică, dar ce îmi amintesc foarte clar este ca eu mă simţeam josnic, decăzut, plin de ură şi mândrie când Isus era tocmai opusul. M-a cercetat şi mi-a spus că e gata să mă ierte, că vrea să fie prietenul meu. Nu L-am putut refuza.
Viaţa mea s-a schimbat radical. Ceea ce am simţit atunci a fost un sentiment de pace, o pace pe care nu am avut-o niciodată, nu mă mai îngrijora viitorul... şi nici trecutul. Totul a fost uitat şi acum aveam un prieten de nădejde. Pentru a-mi păstra relaţia cu El m-am hotărât sa mă rog o oră pe zi şi să citesc din Biblie tot atât. Mi-am depus mărturia întoarcerii în bisericile în care am mers să facem evanghelizare, iar mai târziu am început să predic. Nu după mult timp, am fost botezat cu Duhul Sfânt. Acum Dumnezeu nu este doar ceva în care cred, ci este Cineva cu care am o relaţie. Îmi vorbeşte şi eu la rândul meu vorbesc cu El. Pentru a-L cunoaşte mai mult m-am înscris la Colegiul Biblic Est European, şi nu vreau doar să-L cunosc, ci sa pot sa spun şi altora despre El. Acum nu am o viziune clara in ce priveşte viitorul slujirii mele, dar ştiu că de viitorul meu se ocupă Dumnezeu Însuşi iar în acest moment eu sunt în voia Lui.
Daca ajuţi pe cineva financiar, e un lucru foarte bun, dar daca ajuţi pe cineva să-L găsească pe Dumnezeu e cel mai bun lucru care poţi să-L faci pentru acea persoana, de aceea eu sunt hotărât să-mi fac partea mea în planul lui Dumnezeu şi să-i ajut pe cat mai mulţi sa ÎL găsească.
Chemat în slujba Lui
Lucian Lucaci

Dumnezeu schimba

Cu mult har si pace va saluta Valentina Scolnic, fosta dumneavoastra studenta (Rep. Moldova).
Nu v-am scris niciodata, insa astazi ma gandeam la vremurile traite acolo in Oradea si la CBEE si trebuie sa recunosc ca au fost cele mai binecuvantate timpuri de pana acuma.

Va scriu acest mesaj pentru a va multumi mult pentru daruirea pe care ati avut-o in cresterea mea spirituala. Datorita dumneavoastra si celorlati profesori am ajuns sa fiu o slujitoare in lucrarea Domnului. Chiar daca au fost vremuri grele dupa absolvire si nu vedeam rostul celor trei ani de instruire, astazi pot sa spun cu toata convingerea ca CBEE a fost ceea de ce am avut nevoie.

Dumnezeu mi-a calauzit asa de minunat viata pana cand m-a adus intr-un loc binecuvantat unde il pot sliji cu toata inima ... aici la Radio Micul Samaritean. Nici mie nu-mi vine sa cred ca din fata aceia timida Domnul a facut o vorbitoare isteatata pentru intreaga Moldova o parte din Romania si Ucraina. E doar harul Lui! si bineinteles munca tuturor celor de la CBEE. Multumesc din inima pentru efortul ce l-ati depus in formarea caracterului meu. Si multumesc tuturor profesorilor pentru exemplul bun ce mi l-au dat.

Multe salutari lui sora Lidia , care a fost ca si o mama pentru mine!!!

Pentru toti studentii ce sunt in scoala de "formare" CBEE, salutari si succese la invatatura. Cred din toata inima ca Dumnezeu are ceva pregatit pentru fiecare dintre ei .

Cu respect si dor de CBEE,
Valentina!

Misiune la Mangalia

In aceasta vara am avut ocazia sa slujesc lui Dumnezeu intr-o zona cu mari nevoi spirituale, si am lucrat cu tineri si adultii. Am avut un timp bun in privinta slujirii si cred ca Dumnezeu ne-a folosit in lucrarea Sa de extindere a Imparatiei Sale.
Am fost un grup de 4 tineri cu mare potential pentru lucrarea lui Dumnezeu si anume Dorin, Sami, Vali si Abel unde am slujit din toata inima, ca pentru Domnul nu ca pentru oameni, ceea ce ne si cere Dumnezeu fiecaruia dintre noi.
Aceasta misiune a avut loc in Mangalia si in satele dimprejur: satul Darabani si Negru Voda. Pot sa spun ca aceasta parte a tarii noastre are mare nevoie de oameni dedicati, si implicati 100% pentru a forma ceva cu adevarat concret si concis, deoarece oamenii din aceasta zona nu prea au \"frica de Dumnezeu\" ca sa folosim un termen consacrat. Am vazut cum lucrau si Duminica neavand nici o zi libera, pentru ei era important ceea ce strang acum in lumea asta si nu ceea ce poti strange pentru Dumnezeu.
Satul in care am fost implicati cel mai mult a fost Darabani unde am vazut niste oamenii nu aveau un pat, masa, dulap, ca sa nu mai zic de altceva. Nu aveau nici curent electric unii dintre ei.
Am incercat sa facem un proiect in ajutorarea acestora. Acest proiect a fost sustinut de pastorul din Mangalia in colaborare cu o Fundatie dornica sa ajute.
Am stat mai zile in satul Darabani. Am avut ocazia sa lucram la constructia bisericii si sa facem evanghelizare cu intregul sat. Am mai lucrat si cu tinerii din acest sat motivandu-i la slujire consecventa in lucrarea lui Dumnezeu. Slujirea noastra a fost imputernicita de Dumnezeu, care ne-a oferit un mare privilegiu de a fi slujitori impreuna cu El in lucrarea Sa. Doresc ca aceasta lucrare de misiune pe care Dumnezeu a puse in inimile noastre sa trezeasca si alti tineri la o asemenea lucrare.
Totodata in aceasta vara am mai avut ocazia sa particip la o tabara unde am vazut clar mana lui Dumnezu la lucru. Am fost partas la intoarcerea a peste 15 persoane la Cristos in aceasta tabara si vreau sa spun Dumnezeu este cu adevarat credincios si asculta rugaciuni. Pot sa spun din toata inima ca a fost cu adevarat o biruinta din partea lui Dumnezeu.
Pe viitor doresc sa fiu si mai eficient in lucrarea lui Dumnezeu si cred ca El ma va ajuta si calauzi in privinta lucrarii de slujire.

Abel Coste
Student CBEE, anul II

Dumnezeu m-a chemat la slujire

Dintotdeauna m-am simtit diferita de ceilalti. Niciodata nu m-am bucurat de aceleasi bucurii cu cei din jurul meu. Jocul copilariei, distractia si prieteniile adolescentei, mai tot ce-i entuziasma pe cei din generatiile apropiate de mine nu ma incantau decat de forma, ca sa nu par ciudata. La inceput acest lucru era un motiv de durere si neintelegere a vietii, dar cand L-am intalnit personal pe Cristos la 14 ani, s-a transformat intr-o chemare la o traire unica, plina de sens. Nu am fost genul de copil care sa fie pasionat de povestile misionare, si nu am fost crescuta intr-un mediu pro misiune, dar sensul vietii L-am gasit in insasi cuvintele lui Isus Cristos din Matei 28: 18-20. Singurul motiv ce ma tinea intre oameni era tocmai aceasta trimitere data de Isus Cristos inainte de plecare, exprimand parca o ultima dorinta spusa cu insasi gura Lui omeneasca. Dar e mai mult decat o dorinta, e o porunca, o insarcinare, un mandat ce ne imputerniceste sa continuam extinderea Imparatiei lui Dumnezeu prin ducerea vestii bune.
Am citit despre budism si hinduism, si prima tara de interes a fost India, tara la care se gandeste aproape orice doritor de misiune in perioada lui de entuziasm. dar avantul pe care-l aveam, astfel incat sa lipsesc de la ore in liceu pentru a sta in biblioteca judeteana, mi-a fost domolit de Dumnezeu, prin gandul tot mai proeminent ca misiunea nu se face de dragul aventurii, al peisajului, sau al eroismului si trebuia sa ma analizez. Era ceva foarte serios!
Am venit la colegiu sa ma pregatesc pentru misiune, stiind ca de aici au plecat multi ca misionari. Si am descoperit ca acel mandat cuprinde mai multe insarcinari, care la randul lor pot fi indeplinite prin o multime de actiuni. Si acum incotro Doamne? Care tara, ce anume, cum anume?
In sesiunea de iarna a anului I (februarie 2005) am citit ,,Temeiul tuturor lucrurilor\" de Neil Anderson, ce descrie procesul traducerii Bibliei in limba Folopa, a unui popor din Papua Noua Guinee. Nu credeam ca as putea sa fac asa ceva, sau sa ma implic cumva in traducerea Bibliei pentru ca nu auzisem de Wycliffe Bible Translators. Mai tarziu am aflat ca o absolventa a colegiului face deja parte din acest proiect, in Indonezia. M-am rugat si am postit pentru un raspuns mai clar, iar intr-o zi am vazut la colegiu un afis despre tabara- conferinta Wycliffe. M-am dus direct la internet sa ma inscriu, dar taxa era prea mare ca sa-mi permit. Insa Dumnezeu mi-a dat banii necesari cu o zi inainte de termenul limita, intr-un plic pe care scria "Dumnezeu, specialistul imposibilului". Nu am putut crede pana nu m-am vazut acolo.
Dupa conferinta, in vara 2006, Dumnezeu m-a incurajat de multe ori sa cred, desi ma vedeam foarte incapabila de asa ceva. Era ceva pur si simplu prea mare pentru mine. Nu am pe inima in mod special nici una din cele aproximativ 2600 de limbi care nu au nici un vers din Biblie, multe neavand nici macar un sistem de scriere. Eu ma pregatesc invatand greaca si teologia, incercand sa imi perfectionez engleza, si sa tin legatura si cu cei de la Wyclife.
Stiu sigur ca Dumnezeu imi va deschide oportunitati sa merg mai departe si doresc sa ma implic cu toate capacitatile la maxim. Cunosc, din experienta mea si a altora, ca Dumnezeu face toate lucrurile la timpul potrivit si in modul cel mai potrivit, iar acest lucru poate insemna ani de pregatiri si asteptari. Voi merge unde este nevoie de mine, si Dumnezeu stie unde as fi cel mai eficienta. Am incredere ca voi castiga mult lasandu-L pe Dumnezeu sa imi conduca pasii, prin toate detaliile si pregatirile necesare. Doar El "Specialistul imposibilului!" Si acest imposibil creste pe noi trepte de credinta.

Filip Adina
Studenta CBEE, anul II